SCM Rm. Vâlcea este oficial campioana turului Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins Gloria Bistrița cu 28-23 într-un meci din etapa a 13-a, ultima a primei jumătăți de sezon. Echipa lui Florentin Pera a încheiat pe locul 1 după ce a obținut maximum de puncte. Vâlcea are un avans de trei puncte în fața echipei CSM București, după succesul cu 22-19 în meciul direct înregistrat în etapa a 5-a, chiar pe terenul campioanei en-titre.
Vâlcea s-a temut de partida cu Gloria Bistrița, o echipă cu multă experiență după componența lotului, starea de îngrijorare fiind alimentată în primele minute când formația ardeleană s-a desprins la 4-1 în primele 6 minute de joc. Antrenorul Florentin Pera a intervenit cu un time-out, iar la reluare lucrurile au început să se așeze. Vâlcea a restabilit egalitatea destul de rapid, apoi gazdele au preluat și inițiativa, pe care nu au mai cedat-o până la final. SCM a câștigat cu 28-23 și a menținut avansul de o victorie în fața CSM București.
Într-o altă partidă, Dunărea Brăila și Gloria Buzău au terminat la egalitate, 26-26
Clasamentul la zi:
1. SCM Rm. Vâlcea – 36 puncte, 2. CSM București – 33p, 3. Măgura Cisnădie – 20p, 4. Minaur – 19p, 5. HC Zalău – 17p, 6. Gloria Buzău – 17p, 7. Corona – 16p, 8. SCM Craiova – 15p, 9. Gloria Bistrița – 10p, 10. CSM Slatina – 14p, 11. Dunărea Brăila – 8p, 12. U Cluj – 6p, 13. CSM Galați – 5p. Echipa CSM Roman s-a retras din campionat.
Corona Brașov și Măgura Cisnădie au câte o partidă mai puțin disputată, după ce meciul direct din etapa a 12-a a fost amânat pentru 27 februarie. De asemenea, partida CSM Galați – SCM Craiova se va juca marți, 22 ianuarie.
Returul va debuta chiar mâine cu partida CSM București – HC Zalău, programată de la ora 17:30, în Sala Rapid. Echipele mai pot efectua transferuri pentru Liga Națională până în 31 ianuarie.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER